Fenomenologia din Amfiteatrul lui Khunrath

Cea mai celebră lucrare a susținătorului alchimiei spirituale, Heinrich Khunrath, publicată pentru prima dată la Hamburg în 1595 sub titlul Amphitheatrum Sapientiae Aeternae şi făcută cunoscută pe o scară mult mai largă, printr-o ediție care conține mai multe ilustrații în Hanau 1609, reprezintă o operă concentrată pe aspectele mistice ale artei care, printre alte piese fantastice conține bine cunoscuta gravură – “Ilustrația Laboratorului”. Simbolistica amestecă aici creştinismul cu magia, spiritualitatea cu experimentul, iar ilustrațiile deloc elementare sporesc grandoarea creației. În 1625, Amphiteatrum Sapientiae Aeterne este condamnată de teologii de la Sorbonne ca fiind o lucrare “plină de impietăți, erori şi erezii, un continuu sacrilegiu de profanare a pasajelor din Sfânta Scriptură”. A fost considerată un abuz la adresa Sfintelor Taine ale religiei catolice, care ar fi condus cititorii la comiterea unor acte criminale secrete.

O rară copie din prima ediție se află în evidența Colecției Duveen în Departamentul Colecții Speciale, inclusă în Biblioteca Memorială a Universității Wisconsin – Madison, însă există încă semne de întrebare cu privire la anul publicației. Mai există de asemena alte câteva ediții, unele cu alte ilustrații adăugate, dar în general lipsesc marginile colorate de mână prezente în copia din Madison. Doar alte două copii ale ediției inițiale descrisă de Duveen ca una dintre cele mai importante cărți din întreaga literatură a alchimiei teozofice şi a ştiințelor oculte au existența ştiută. Misterul continuă şi cu ediția din 1609, exemplarul nefiind corespunzător cu descrierile din cataloagele specifice cele mai importante, motiv pentru care Umberto Eco a înfăptuit o cercetare care urmărea să descopere elementele lipsă din exemplarul respectiv, sau să stabilească o convenție între deosebirile descoperite. Cea din urmă este prezentă cu o mai mare pondere în colecții sau biblioteci, iar presupunerea că ea reprezintă o variantă extrem de rară se poate traduce prin faptul că este extrem de puțin căutată, sau mai concret, era – pentru că interesul privind această operă a sporit considerabil spre finalul secolului XX.

Se pare că în lucrările alchimistului Khunrath, care s-a ocupat de sfera simbolică în defavoarea celei operative, având referințe ample în operele dedicate rozacrucienilor, ilustrațiile nu au o ordine stabilă, iar denumirile lor sunt diferite de la ediție la ediție. În drumul spre cele şapte trepte ale înțelepciunii, într-un cadru ermetic, printre invocații şi interjecții de exorcizare, ilustrațiile sunt dificil de identificat în corelație cu descrierile autorului, iar Eco afirmă că cele circulare pot fi recunoscute numai odată cu ediția din 1595. Acestea sunt la fel de dificil de interpretat, simbolurile fiind pierdute în compoziție, o trăsătură destul de comună, de altfel pentru multe alte lucrări grafice cu caracter alchimic. În acest text mistic sunt incluse comentarii despre cele 365 de versete biblice din Înțelepciunile lui Solom, în două versiuni parelele ce sunt încheiate cu descrierile celor patru ilustrații circulare, acelaşi conținut raportându-se la tradiția Cabala, la diferite noțiuni din alchimie expuse prin analogii, sau abordând diverse teme ale ermetismului renascentist şi baroc. Domeniul vizual rezervat acestui text se compune din alegorii alchimice, spații fantastice, sau călătorii inițiatice, iar totalitatea elementelor din Amphitheatrum, cu siguranță s-a consolidat ca un stâlp principal de influență pentru numeroşi creatori de-a lungul secolelor, îndeosebi pentru cei implicați în manifestele rozacruciene, aceia care se autoproclamau ca autori ai unor astfel de opere ale căror înfăptuitori erau anonimi, de cele mai multe ori. Totuşi, sectorul rozacrucian nu a fost pe de-a întregul susținător al lui Khunrath, acesta fiind condamnat în Confessio (1615) că abuzează de un joc al ideilor lipsite de valoare, sau că enigmele din spatele figurilor monstruoase sunt menite să înşele oamenii creduli şi curioşi. Ca o paralelă, în Mythologia Christiana publicată în 1619, unde autorul Johann Valentin Andreae îi prezintă pe Studion, Weigel, Sperber, Khunrath, Guillaume Postel şi pe mulți alții ca pe nişte oameni de o erudiție neobişnuită, se vorbeşte despre discursul dintr-o piață publică a unui escroc, care vindea leacuri miraculoase şi care odată descoperit a motivat că deține una dintre cele mai ascunse taine, dar care funcționează doar pentru cei care nu au aflat despre respectivul meşteşug, bazat pe o enigmă pe care “nici măcar unul dintr-o mie nu e în stare să o gândească,” Andreae adăugând un citat în latină – “ex millibus uni” (unul dintre miile). Pe foaia de titlu din Amphitheatrum Sapientiae Aeternae scrie “E milllibus vix uni”.

Untitled-21

Tot în Confessio, după cum Eco relatează în “Memoria vegetală şi alte scrieri de bibliografie” Andreae foloseşte atributele unei critici negative, formând un paradox deoarece tot el şi-a mărturisit aprecierea față de Khunrath, iar atacurile față de acesta au apărut doar în ediția în latină din anul 1615, fiind excluse din celelalte traduceri, cu o singură excepție a unei variante în limba germană. Misticul universitar şi scriitor pe raza chestiunilor oculte şi ezoterice, Arthur Edward Waite a mărturist că a aflat de la marele matematician Georg Cantor, adept de asemenea al ştiințelor oculte că atacurile din Confessio asupra lui Khunrath ar fi fost excluse pe motiv că nu ar fi fost cu putință ca cineva de rangul acestuia să fie acuzat de escrocherie, mai ales că trecuseră deja zece ani de la moartea lui, pe vremea când presupusul atac ar fi fost consemnat.

Waite îl descria pe Khunrath ca pe un hierofant al psihologiei inverse, deşi îl recunoştea ca pe un credicincios în transmutarea literală a metalelor.

Poetul şi expertul francez în ezoterism, Stanislas de Guaita a fost primul care a semnalat faptul  că majoritatea exemplarelor din Amphitheatrum conțin fie patru, fie cinci gravuri, în timp ce ilustrația care înfățişează pe Khrunath înconjurat de duşmanii săi mascați în insecte malefice şi păsări legate lipseşte din aproape toate edițiile, fapt petrecut şi cu cele două tabele sinoptice cu rol de sintetizare din Cabala.

Trecând de circuitul literar, cercetarea e menită să descifreze noi semnificații în domeniul vizual din Amphiteatrum şi să le analizeze pe cele deja cunoscute, să identifice cât de bine a fost atins scopul lui Khunrath de a atinge perfecțiunea spirituală, ce efecte se pot resimți asupra conştiinței spirituale odată cu această lucrare şi dacă neconcordanța dintre numerele de ilustrații din exemplare poate fi pusă pe seama unor lucruri legate de o dezordine primordială ce guvernează mesajele ezoterice.

Cu siguranță, elementele grafice din Amphitheatrum Sapientae Aeterna au format o trăsătură care a configurat cea mai importantă valoare pentru această lucrare, aceste figuri teozofice şi hieroglifice dând naştere prin entuziasmul lor creator altor articole din ştiințele şi arta ocultismului, sau alchimiei, cel mai cunoscut exemplu fiind Ilustrația Laboratorului apărută în numeroase cărți. Pare că interpretările superficiale sunt unele dintre motivele care au dus la condamnările lui Khunrath, cum ar fi cea a unuia dintre istoricii care vedeau trecutul ca un progres, John Read, care l-a acuzat că practică alchimia mai degrabă spiritual decât material. Unde ar fi în acest caz eroarea lui Khunrath?! A transpune rolurile substanțelor într-un ordin spiritual care devine astfel epicentrul creației, nu contrazice nicio sarcină a ştiinței alchimice. Tot Read acuză că operele lui Heinrich nu exercită nicio influență la progresul alchimiei față de chimie.

Gradele creştinismului au fost re-inerpretate de alchimistul german într-o manieră inedită pentru perioada secolului XVI, cât şi pentru erele premergătoare, aflându-se cu un pas înaintea lui Isaac Newton care a avut ca motivație primară religia pentru lucrările sale ştiințifice, alchimia influențându-i în mod particular conceptele despre forță şi gravitație. Ca şi la Newton, conceptul lui Khunrath despre Dumnezeu nu atinge standardele religiei creştine. Newton considera că învățăturile şi practicile catolice, sau anglicane sunt totalmente corupte. De asemenea, el respingea idea de Sfânta Trinitate şi cea a existenției Sfântului Duh pentru că nu puteau fi puse pe aceiaşi poziție cu cea a lui Dumnezeu, crezând că Dumnezeu domneşte prin supremație peste tot ce mişcă şi există în Univers. Considera că în natură, semnele se bazează mai mult pe “alegere” decât pe “şansă”, iar dacă legile fizicii se manifestă cu o anumită consecvență este pentru că Dumnezeu le supervizează. Aşadar, pare că pentru Newton, Dumnezeu se defineşte ca sinonimul Universului, lucru ce se poate aplica şi la Khunrath, luând în calcul analogia vizuală dintre Lapis şi Christ. Alăturarea constă în simbolul central al pietrei filozofale din terminologia mistică a alchimiei, reprezentând perfecțiunea prin cea mai bună luminare şi prin atingerea fericirii cereşti, teme bine cunoscute din sferele cu caracter creştin. Asemănarea se produce la un nivel neaprofundat, lumina spirituală putând fi primită de la Dumnezeul interior individual, independent de calea religioasă aleasă. Jung spune că toate aceste mituri-imagine reprezintă o dramă a psihicului uman într-o parte îndepărtată a conştiinței, arătându-l pe om atât ca pe unul care este mântuit, cât şi ca pe unul mântuitor. Aşa se creionează diferența uriaşă între creştin şi alchimist. În primul caz, omul îşi atribuie nevoia de salvare şi renunță la munca proprie de salvare, la opera reală, în favoarea unei figuri autonome divine. În cazul din urmă, omul ia asupra sa datoria de a purta opera de mântuire şi atribuie starea de a suferi şi necesitatea ulterioară de salvare unui anima mundi închis în materie. În ambele cazuri, mântuirea este o preocupare. În creştinism este vorba atât despre viața cât şi despre moartea omului-dumnezeu care, printr-un sacrificiu unic aduce reconciliera omului care tânjeşte după mântuire, fiind scufundat în materie, cu Dumnezeu. Tot Jung adaugă că efectul mistic al sacrificiului înfăptuit de omul-dumnezeu se extinde, în general către toți oamenii, chiar dacă este eficient doar celor care se supun prin credință, sau sunt aleşi de harul divin.

Revenind la rolul figurilor din Amphitheatrum, ele au fost primele care au fost redate într-o carte cu o anume complexitate uriaşă a detaliilor, deşi opera lui Heinrich Khunrath a fost precedată de lucrări precum Emblemata lui Alciato (1531), care a fost prima carte-emblemă tipărită, sau de Hieroglyphica lui Horapollo (1505) care era formată din două cărți ce conțineau 189 de explicații pentru hieroglifele egiptene. Lucrările din Amphitheatrum sunt notate drept cele mai importante şi proeminente planşe mistice din lume, exprimând un peisaj de desfăşurare al ocultiştilor. Aceste labirinturi vizuale au cuprins primul ciclu ilustrativ paraclesian.

Creatorul ilustraților, Paul sau Peter van der Doort era la vremea aceea administrator la Dutch Poor din Hamburg şi era cunoscut pentru o pictură cu Sfânta Familie, una cu o navă în navigare şi o privelişte cu oraşul Hamburg având în el figuri în costume. Schema de perspectivă pentru a patra imagine din Amphiteathrum a fost desenată de pictorul olandez, proiectant şi scriitor în desenul de perspectivă şi arhitectură, Hans Vredeman Vries (1527 – 1606), autor al Theatrum Vitae Humanae din 1595.

Ediția din Hanau 1609 are adăugate încă cinci ilustrații hieroglifice rectangulare, un portret al lui Khunrath şi o pagină de titlu bogată în simboluri, toate datând din 1602. Uneori apare şi o gravură a unei bufnițe, ce a mai fost găsită în alte două publicații ale alchimistului şi doctorului german, aici existând doar trei din cele cinci ilustrații întinse pe două pagini, având gravuri rectangulare, unde Khunrath este identificat drept ‘Inventatorul’, sau ‘Constructorul’.

Despre portret se spune că ar fi fost realizat de Johann Diricks van Campen când Khunrath avea 42 de ani, dar nu există nicio sursă singură, acesta apărând de o vârstă ceva mai înaintată, dar este adevărat faptul că în acele timpuri oamenii arătau în marea majoritate ca îmbătrâniți prematuri, o urmare a condițiilor haotice de viață, sau a medicamentațiilor propuse de Paracelsus. Față de ediția din 1595, ilustrațiile sunt alb negru de data aceasta şi de o dimensiune diferită, în cazul celor circulare lipsind spațiul cu comentariile introductive, pentru a se potrivi cu noul format mai mic şi mai clasic al foilor pentru această ediție cu adăugiri.

Untitled-3

Un alt fapt care ridică semne de întrebare privind ediția din Hanau este că ilustrațiile sunt legate de cadre diferite, iar scriitori care au studiat acest caz au menționat că este îndoielnic faptul că o ordine reală ar fi fost intenționată pentru ilustrațiile rectangulare din urmă.

Deoarece variantele Amphitheatrum Sapientiae Aeternae nu corespund în ordinea şi numărul ilustrațiilor, se vor descrie în ordine preferențială câteva din cele existente în Hanau.

Reprezentarea macrocosmului şi practicilor fizico-chimice în ilustrația Rebis care se transpune prin proprietățile fizico-chimice ale naturii este explicată de Khunrath ca fiind “arta dizolvării chimice, purificând şi reunind aşa cum se cuvine lucrurile fizice prin metoda naturii; Universul (Macrocosmicul, Piatra Filozofală, Microcosmicul, părtile corpului uman […]) şi toate particularitățile lumii inferioare.” Este o manieră alchimică ce ia în calcul creația definită ca şi în Geneza expusă în Biblie, prin care se prezintă şi se propune cunoaşterea legată de materia primordială, fiind un mod compus dintr-un amestec de simoluri şi termeni cabalistici şi neoplatonici. Dumnezeu este aici un alchimist iar Raiul Ceresc este văzut ca un “laborator macrocosmic universal, minunat şi veşnic al minunatului Dumnezeu, împreună cu natura care prezidează munca noastră.” Monoteismul lui Khunrath nu se confundă cu monoteismul creştin, fiind doar calea unică, descoperită individual de a identifica apartenența spirituală şi de a o descrie verbal sau vizual, pornind de la scrierile principale ale religiei care domină regiunea în care individul este instalat, individul folosind inconştient elementele simbolice descoperite acolo ca pe nişte indici. Descoperirea individuală se pierde o dată cu supunerea la conceptele societății care caută să alinieze oameni care se suprapun prin orientări de orice tip, din dorința de a fi configurat un tot uniform, guvernarea ei fiind astfel axată pe cât mai puține criterii, deci mai simplă.

Untitled-1

Atât alchimia cât şi reinterpretările iudaice ale Vechiului Testament la nivel mistico-alegoric privesc creația şi cunoaşterea ei. Aşadar, ilustrația Rebis combină termeni evreieşti cu un stil de desen medieval, inspirat din lucrările cu caracter chrysopoeic, detaliu cu care Khunrath doreşte să ghideze cititorul în direcția acumulării de cunoştințe privind prepararea materiei prime în alchimie. La baza ilustrației se află globul conținător de extremele neoplatonice: formă şi conținut, care poate fi văzut fie ca o formă aşezată pe Pământ, fie ca un glob ocular. Khunrath echivalează forma esențială a lucrurilor cu Spiritul Domnului care s-a deplasat pe suprafața apelor, numit de altfel şi anima mundi. Haosul rece vizual din acestă imagine este astfel asimilat cu formula biblică “tohu wa-bohu” care se traduce ca “fără formă şi gol.” Aceste două noțiuni sunt mijlocite de Rai, adică Spiritul Eteric care trece prin întreaga maşinărie lumească. A doua sferă reprezintă atât materialul cât şi practica, prin care se observă vag pătratul cu cele patru elemente, însă ceva mai clar este triunghiul conținător de cele trei principii: Suflet, Spirit şi Corp, Sulf, Mercur şi Sare. Prezența acestor principii îl descrie pe Khunrath ca pe un chimist modern al timpurilor respective, inspirat de scrierile revoluționarului Paracelsus. Susținător al acestor două sfere este Rebis-ul cu două capete. Pe partea stângă este Rebis-ul masculin care poartă o coroană solară, iar pe cea dreaptă se află cel feminin care deține o diademă lunară, simbolizând astfel pe Adam şi Eva pentru accepțiunea creştină, pe Mercur şi Saturn în cea filosofică şi Aurul şi Argintul pentru alchimişti. O altă semnificație a ilustrației se denotă după ce se observă afişarea celor trei principii Paracelsiene, partea dreaptă purtând semnul sulfului, cea stângă al Sării, în timp ce semnul lui Mercur este pus în centru, potrivit pentru natura sa nestatornică. Principalele etape ale proceselor alchimice sunt astfel dispuse în sistemul cuaternar: volatilizarea, fixarea, coagularea şi compunerea, sau în mod ternar: separarea, dizolvarea, purificarea.

Rebisul este acoperit de pasărea hermetică, simbol al schimbărilor culorii principale în procesul alchimic: negrul unui cap de corb, albul aripilor unei lebede si faza multicoloră a unei coade de păun. Ca o concluzie, întreaga diagramă conține trasformarea materiei prime în ultima materia, iar semnificația cuvintelor evreiesți din imagine generează o idee astronomică de a înțelege ordinul divin şi modelul tuturor schimărilor din Univers.

Celebra ilustrație a Laboratorului, sau Laboratorul Oratoriului conține o reprezentare vizuală pentru “Cheia Apocaliptică Triunitară” a lui Khunrath, un ordin întreit de cunoaştere a divinității, a sinelui şi a naturii. Alchimistul, care poate fi şi Heinrich Khunrath stă în genunchi şi se roagă, înconjurat de instrumente muzicale, simboluri matematice, arhitectonice şi chimice.

Untitled-12

Cel mai cunoscut comentariu la această operă semnat de un anonim, dar în general atribuit lui Johann Arndt, teolog german adept al doctrinei protestatare germane care spune că esențială pentru mântuire este credința, nu cultul religios, Judecata şi comentariul unui cabalist şi filosof experimentat referitoare la cele patru figuri ale doctorului Heinrich Kunrath din Marele Amfiteatru,aduce în prim plan caracterul teologic al acestei imagini şi duce la afirmația că ideea lui Khunrath constructoare în teologie vizează o simbolistică mult mai largă decât multe altele. Ilustrația labolatorului este uimitoare prin intensitate perspectivei, sensul unei extra-dimensiuni fiind în  mod particular adecvat lucrării, ajungând la sinteze ale teologiei lui Khunrath, pe care el le descrie ca pe nişte surprinzătoare lucrări ale teologiei catolice care cuprinde trei ordine: ordinal biblic, ordinul macro şi microcosmic. Prin felul sinoptic în care ilustrația a fost concepută, aceasta reprezintă un punct de plecare pentru observațiile legate de concepțiile şi practicile la care Khunrath aderă. În cazul acesta, partea stângă a imaginii conține ținutul divin conectat cu amestecul de legi cabalistice şi creştine, cu scopul uniunii divine. Pe masa oratoriului sunt aşezate primele două figuri circulare ale Amphithteatrum-ului şi tot în stânga se află sigiliul Aemeth care simbolizează semnul adevărului divin, iar în central inelelor coaxiale ale numelor evreieşti de divinități şi îngeri, se află numele Christ. Motivul lui Adam androgin apare atât în această ilustrație, cât şi în alta unde reprezintă o figură cu două chipuri inclusă într-un triunghi, care are o dublă interpretare, cea ulterioară vizând o ilustrare pentru Adam şi Eva, ci nu faptul că Adam era înfățişat ca un hermafrodit, fapt care în imaginile alchimice aduce semnificația că se personalizează materiile prime, sulful şi mercurul (cea care arde şi cea care se evaporă), idee prezentă în capitolul pietrei filozofale, ce reprezintă totul ideal la cel mai ridicat grad al elevației.

Untitled-2

Reapariția acestui motiv în ilustrația laboratorului reprezintă un nou motiv, cel al teozofului, cele zece grade ale cunoaşterii şi scara conjuncției şi uniunii, din care autorul înțelege tema divinității, odată cu priceperea mersului Universului, apoi se uneşte cu divinitatea. Partea dreaptă a ilustrației este menită a fi regatul naturii, laboratorul fiind cuprins de neliniştea de ordin fizico-chimic, acolo înfăptuindu-se transformarea metalelor, prepararea leacurilor chimice şi a pietrei filozofale. În centru este ilustrat omul prin obiectele de care are nevoie pentru a atinge diferite forme ale cunoaşterii, el legându-se de regatul divin şi de cel al naturii prin pură magie, fie prin magia fizică, sau filosofia naturală, sau printr-o magie abstractă hiperfizică, la rândul ei în strânsă legătură cu Dumnezeu şi cu reprezentații lumilor angelice. Ca o aluzie la o doctrină ce cuprinde entuziasmul armoniei sferelor, prezența celor patru instrumente muzicale pe masă face conexiunea cu abilitatea sacră a muzicii de a împrăştia melancolie şi de a pune în mişcare spirite malefice, melancolia fiind un subiect preferat pentru Khunrath în opera “Three highly useful questions”.

O altă ilustrație celebră este cea cu Cristos care nu este pe cruce de data aceasta, deşi are brațele întinse. Datorită structurei circulare, văzută ca o sferă radială, practicii ştiințelor oculte o văd ca pe roză, deoarece ei aşa definesc orice imagine circulară, ilustrația în cauză fiind astfel cunoscută şi ca ilustrația Rozei Cruci. Această imagine poate fi descrisă şi ca una ce conține sistemul heliocentric într-o schemă primitivă, în care Pământul, Luna, Mercur, Marte, Venus, Jupiter şi Saturn s-ar deplasa pe aceiaşi axă, în jurul Soarelui care se manifestă prin lumina divină, fiind reprezentat ca divinitate absolută printr-un indice creştin. Iată că ordinul divin apare din nou ca cel care stabileşte ordinea în Univers.

Untitled-121

Prin considerente istorice de studiu, domeniului vizual alchimic i se poate conferi un standard imagistic care se dezvăluie prin prezența foarte des întâlnită a următoarelor categorii: imagini alegorice care conțin figuri sau animale antropoide, termeni secreți criptografici şi hieroglifici, sau imagini cu componentele laboratorului.

Ascensiunea artei către stagiul modernist a dus la diminuarea gradului de abstractizare al vizualului alchimic, mai ales pentru că artişti au trecut de nivelul dorinței de a schematiza prin arta un sistem arhaic. Dacă artiştii în robe ale căror manifestări elaborate înainte de secolul nouăspreze se concentrau pe mitul transformării substanțelor, acum ei pun accentul pe superstiții şi teorii nedemonstrate, sau pe atmosfera descrisă în lucrările vechi, dar expusă printr-un limbaj vizual adaptat la stilurile contemporane. Astăzi alchimia cuprinde un domeniu mai larg de aplicare propunându-şi să atingă nu doar transformarea elementelor, cât cea a naturii umane. Astfel, societatea se analizează prin semnificația ei în vederea umplerii golurilor de care dispune.

În timp ce unii alchimiştii practică ştiința doar pentru a urmării modelul exercitării energiei nucleare, alții sunt interesați de eradicarea suprafeței cu care oamenii sunt obişnuiți, stăpânind  schimbările necesare pentru redefinirea caracterului uman, şi pentru purificarea sufletului.

În continuare vor fi înşirați câțiva artişti moderni din domeniul alchimiei, pentru a trasa o punte între studiile arhetipale vechi şi cele contemporane şi a observa căile spre care alchimia se îndreptă astăzi:  Kurt Godwin care foloseşte explozii de culori şi care, dincolo de creațiile originale, a refăcut lucrări după Robert Fludd, sau Karl Blechen; ungurul Nicholas Shepherd şi lucrările sale de un misticism deosebit, de asemenea un adept al culorilor “zgomotoase” cu care se joacă şi caută să captureze energiile implicate în temele folosite; Norma Lloyd care urmăreşte să puncteze în operele sale evoluția alchimică a conştiinței; Philippe Piet Van Putten care subliniază că mintea modernă asociază tema pietrei filosofale cu cea a aparițiilor extraterestre; Steve Hauck care se preocupă de transformările spirituale la intensitatea nivelului personal; sau Jason Wolf , el fiind cel mai conservator din listă, lucrările sale afişând cu claritate influențele medievale.

Aşadar, tradiția teozofică s-a dezvoltat abia în secolul XVIII, mistica simbolistică nereprezentând un concept nou nici atunci, nici astăzi, un adept frecvent al curentului fiind Ghothe şi un inamic revoluționar în filosofie, găsit în persoana lui Kant care a redus simbolurile la o funcție a rațiunii şi a judecății estetice, găsindu-le sensul cel mai veridic doar la un nivel antropologic. Hegel, care a reluat teoriile lui Kant a pornit totuşi de la lumea simbolurilor pentru a o atinge pe cea a rațiunii, apoi considerând simbolurile ca elemente ale spiritului în faza inconştientă. Aşadar, rămâne în ring aceiaşi luptă între instinct şi rațiune. Pentru simplii căutători de adevăr rămân în scenă ca învingătoare instinctul împreună cu ansamblul de acțiuni subconştiente, iar pentru teoreticienii care se ocupă de problemele situate la ambele capete ale segmentului, rațiunea rămâne stâlpul de bază etern. În calea cea mai adâncă spre adevărul absolut, simbolurile născute de subconştientul individual au însă nevoie de teoriile raționale pentru a ca ele să poată astfel fi identificate. Însă, de fiecare dată semnificația artei este diminuată sau sporită în funcție de sectorul în care este expusă, de nivelul empiric al martorilor şi de nivelul ‘realității spirituale’în măsura în care fiecare individ doreşte să-l atingă. Iată de ce opera lui Khunrath a fost luată mai mult în considerare după trei secole de la apariția sa, moment în care religiile începeau să dețină un grad mai mic de totalitarism, regim autoimpus de conştiința colectivă.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: